Este posibil sa fi auzit de lumina rece, lumina neutra si lumina calda, dar stii la ce se refera acestea? Ce tip de lumina este cel mai bine sa alegi? Cu siguranta ca ti-ai pus aceste intrebari la un moment dat.

In fiecare camera din casa ta, desfasori o activitate diferita, asa ca ai nevoie de o lumina diferita pentru a te ajuta sa creezi atmosfera in care te simti cel mai bine. Atunci cand cumperi becuri, trebuie sa tii cont de faptul ca tonurile calde au cele mai putine grade Kelvin (K), iar tonurile reci cele mai multe.

Un exemplu care te va ajuta sa intelegi acest concept este acela de a vedea cum reactioneaza culoarea unui metal pe masura ce acesta se incalzeste. Cand incepe sa se incalzeasca, devine rosu, apoi portocaliu, galben, apoi alb, albastru si chiar negru.

Temperatura acestui metal si, prin urmare, temperatura de culoare, se masoara in grade Kelvin, iar aceasta masuratoare este cea la care trebuie sa fii atent atunci cand cauti o anumita lumina pentru un spatiu. Pe scurt, putem spune ca este senzatia pe care ochiul uman o percepe in fata unei lumini, fiind calda daca predomina lumina galbuie sau rece daca predomina lumina albastra.

Fii atent, pentru ca tipul de lumina ales pentru fiecare colt al casei tale, impreuna cu cateva idei bune de decorare, vor face diferenta si iti vor influenta starea de spirit.

Tipuri de lumina in designul interior

In amenajarea incaperilor recunoastem patru tipuri principale de lumina care pot fi utilizate pentru a beneficia de tot confortul dorit.

Lumina ambientala este cea difuzata uniform in toata camera, trebuie sa fie discreta si sa se imbine armonios in decor. In cazul in care vrei sa te folosesti de un corp de iluminat ca sa scoti in evidenta un anumit obiect ori o parte a incaperii, apeleaza la lumina de accent. Aceasta se foloseste de regula pentru a pune in valoare punctul de atractie al camerei si ca sa confere un aer usor dramatic.

Exista si zone din casa unde citesti, gatesti sau scrii. Deoarece ai nevoie de concentrare este esential sa folosesti lumina functionala. Iar daca vrei sa obtii un design inedit intr-o incapere, foloseste lustre, lampadare ori aplice de perete deosebite cu ajutorul carora sa creezi o lumina decorativa.

Lumina rece si lumina calda

In functie de temperatura de culoare, care se masoara in grade Kelvin, corpurile de iluminat pot emite tonuri de culoare calde si reci. Astfel, cu cat valoarea Kelvin este mai ridicata, cu atat lumina va tinde spre albastru, devenind rece, iar daca gradele sunt mai scazute aceasta va merge spre galben portocaliu pentru a obtine lumina calda.

Pentru designul interior se folosesc in general sursele de iluminat care au o temperatura de culoare intre 2.000-6.500 K. Lumina calda (maximum 3000 K) este recomandata in zonele de relaxare pentru ca are efect odihnitor, insa este ideala si pentru a crea un spatiu intim si confortabil. La polul opus, lumina rece (4000 – 6000 K) este indicata pentru incaperile unde este necesara o atentie sporita la detalii deoarece ofera energie si stimuleaza productivitatea. Intre cele doua tipuri de lumina se regaseste lumina neutra (3000 – 4000K), cea mai apropiata de lumina naturala.

Iluminatul potrivit in fiecare camera

Citeste continuarea aici: Tipul de lumina potrivit pentru fiecare camera